Eurodeputatul independent Cristian Preda, membru al grupului a Grupului Partidului Popular European (PPE), a avut cea mai mare prezență la voturile din PE, respectiv 99,37%, potrivit datelor de pe VoteWatch.eu.
Preda a luat cuvântul în plenul PE de 88 de ori, a făcut un raport, în calitate de raportor la Raportul anual 2014 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință, și trei rapoarte, precum și două recomandări în calitate de raportor alternativ, potrivit datelor de pe site-ul Parlamentului European.
Cristian Preda a emis trei avize în calitate de raportor pentru aviz, un aviz în calitate de raportor alternativ pentru aviz, a făcut 117 propuneri de rezoluție și a formulat trei întrebări parlamentare.
Adina Vălean, membră PPE și PNL, a fost prezentă în 2015 la 62,02% la voturile din Parlamentul European, a emis un aviz privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, a luat cuvântul în plen de 73 de ori și a adresat cinci întrebări parlamentare.
Pe locul doi, în funcție de prezența la vot, este Csaba Sogor, eurodeputat UDMR și membru în PPE, cu 99,2% prezență în 2015. Csaba Sogor a emis un aviz referitor la fondurile structurale și de investiții europene și buna guvernanță economică, a luat cuvântul în plen de 107 ori, a făcut 48 de propuneri de rezoluții, cinci declarații scrise și a adresat zece întrebări parlamentare.
Liberalul Traian Ungureanu, membrul al PPE, a înregistrat în 2015 prezență la vot de 99,11%, a făcut trei rapoarte în calitate de raportor alternativ, un aviz în calitate de raportor pentru aviz și a luat cuvântul în plen de 50 de ori.
Ungureanu a făcut 14 propuneri de rezoluție și a adresat 12 întrebări parlamentare.
Fostul președinte al PNL, Theodor Stolojan, a avut în 2015 prezență la vot de 97,86%. Eurodeputatul, membru al PPE, a făcut un raport referitor la raportul anual privind fiscalitatea, în calitate de raportor alternativ și o declarație scrisă pe tema e-sănătății.
Theodor Stolojan a avut anul trecut 31 de luări de cuvânt în plenul PE și a adresat o întrebare parlamentară pe tema implementării legii germane privind salariul minim.
Următorul în top este Daniel Buda, liberal și membru al PPE, cu 97,81% prezență la vot în anul anterior. Buda a luat cuvântul în plen în 2015 de 321 de ori și a adresat 371 de întrebări parlamentare.
De asemenea, Daniel Buda a formulat nouă propuneri de rezoluție, două declarații scrise, a făcut un raport în calitate de raportor alternativ și două avize în calitate de raportor alternativ pentru aviz.
La polul opus, pe locul doi, în funcție de prezența scăzută la vot, se află Dan Nica, prezent la 64,39% din voturile din plenul PE. Social-democratul Dan Nica, membru al Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European (S&D), a emis în 2015 un aviz, în calitate de raportor pentru aviz, referitor la oportunitățile de creștere ecologică pentru IMM-uri.
De asemenea, Nica a luat cuvântul în plen de 20 de ori, a făcut trei propuneri de rezoluții, o declarație scrisă și a adresat șapte întrebări parlamentare.
Eurodeputatul independent, membru al Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Mircea Diaconu, a fost prezent anul trecut la 69,72% din voturile din plenul PE.
Diaconu a luat cuvântul de două ori în plen, a făcut un raport despre o abordare integrată a patrimoniului cultural european, în calitate de raportor, și un raport despre filmul european în era digitală, în calitate de raportor alternativ.
De asemenea, Diaconu a făcut un aviz referitor la posibilitatea de a extinde protecția indicațiilor geografice ale Uniunii Europene la produsele neagricole și unul referitor la recomandările Comisiei Europene privind negocierile pe marginea Parteneriatului transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP).
Diaconu a mai făcut două propuneri de rezoluție, o declarație scrisă și a adresat șase întrebări parlamentare în 2015.
Cristian Bușoi, cu prezență de 70,11% la voturile din plenul PE, a făcut un raport, în calitate de raportor, pe tema comerțului cu produse derivate din focă și două rapoarte, în calitate de raportor alternativ, despre asigurarea de îngrijiri medicale mai sigure în Europa: îmbunătățirea siguranței pacienților și combaterea rezistenței la antimicrobiene, respectiv aparatele consumatoare de combustibili gazoși.
De asemenea, Bușoi a făcut cinci declarații scrise pe teme medicale, a adresat șapte întrebări parlamentare și a luat cuvântul de 60 de ori în plenul PE.
Europarlamentarul social-democrat Viorica Dăncilă, membră a S&D, a avut o prezentă la vot de 75,65% anul trecut. Dăncilă a făcut un raport, în calitate de raportor alternativ, referitor la carierele femeilor în mediul științific și universitar și „plafoanele de sticlă” întâlnite și a emis patru avize.
Europarlamentarul a formulat 109 propuneri de rezoluție, a luat cuvântul în plen de 157 de ori, a adresat 49 de întrebări parlamentare și trei declarații scrise.
Soția fostului premier Victor Ponta, Daciana Sârbu (PSD) a avut o prezență la vot de 85,92%, a făcut un raport, în calitate de raportor alternativ, pe tema clonării bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor crescute și reproduse în scopuri agricole și un aviz despre alimentele noi.
Social -democratul Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al PE și membru al S&D, cu o prezență de 87,76% la vot, a făcut un raport, în calitate de raportor, despre situația militară strategică din bazinul Mării Negre în urma anexării ilegale a Crimeii de către Rusia, un raport pe teme de securitate și afaceri externe europene, în calitate de raportor alternativ.
De asemenea, Pașcu a formulat cinci propuneri de rezoluție referitoare la situația Ucrainei, recunoașterea statului palestinian, a adresat o întrebare parlamentară și a luat cuvântul în plen de 107 ori.
Eurodeputatul independenet Renate Weber, a avut în 2015 o prezență la vot de 91,51% și a făcut trei rapoarte, în calitate de raportor alternativ, despre microfinanțare, sănătate și siguranță la locul de muncă și ocuparea forței de muncă.
De asemenea, Weber a avut în 2015 patru avize în calitate de raportor alternativ pentru aviz, trei propuneri de rezoluție, două declarații scrise, 11 întrebări parlamentare și a luat cuvântul în plen de patru ori.
Monica Macovei, europarlamentar independent și membră a Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, a avut o prezență la vot de 92,85%, un raport, în calitate de raportor, referitor la instituirea Parchetului European, un raport un aviz, în calitate de raportor alternativ, referitor la combaterea fraudei.
Macovei a luat cuvântul în plen, în 2015, de 70 de ori, a formulat 51 de propuneri de rezoluție și a adresat 20 de întrebări parlamentare.
Europarlamentarul irlandez Brian Crowley a avut în 2015 prezență zero la vot, urmat de Jean-Marie Le Pen, fondatorul și președintele onorific al Frontului Național Francez, mișcare de dreapta, cu prezență 33,54% și de eurodeputatul bulgar Nikolay Barekov, prezent la 36,72% din voturi